তহবিল সংগ্রহ ১৫ সেপ্টেম্বর 2024 – ১লা অক্টোবর 2024 তহবিল সংগ্রহের বিষয়ে

De la latină la română

De la latină la română

Marius Sala
এই বইটি আপনার কতটা পছন্দ?
ফাইলের মান কিরকম?
মান নির্ণয়ের জন্য বইটি ডাউনলোড করুন
ডাউনলোড করা ফাইলগুলির মান কিরকম?
Pentru a arăta cum s-a ajuns de la latină la română, deci pentru a prezenta o istorie a limbii române, se pot folosi diverse metode, încercarea de faţă a ales una care n-a fost practicată până acum, şi anume compararea sistematică a evoluţiei limbii române cu cea a celorlalte limbi romanice. Cu alte cuvinte, nu am arătat numai cum structura latinească s-a transmis românei, ci de fiecare dată am precizat dacă elementele acestei structuri există şi în celelalte limbi romanice.
Prezenta ediţie reproduce textul revizuit al ediţiei din 1998. Am făcut câteva adaosuri la bibliografie şi unele modificări (mai ales de ordin tehnic sau stilistic). Am corectat (în măsura în care au fost descoperite) erorile (cele mai multe de tipar) din ediţia anterioară. Pentru a uşura consultarea cărţii am adăugat şi un indice de cuvinte care cuprinde numai cuvintele româneşti, deoarece cuvintele străine aduse în discuţie servesc doar la explicarea acestora.
ক্যাটাগোরিগুলো:
সাল:
2012
সংস্করণ:
3?
প্রকাশক:
Pro Universitaria
ভাষা:
romanian
পৃষ্ঠা:
184
ISBN 10:
6066474359
ISBN 13:
9786066474351
ফাইল:
PDF, 2.41 MB
IPFS:
CID , CID Blake2b
romanian, 2012
অনলাইনে পড়া
তে রূপান্তর প্রক্রিয়া চলছে
-এ রূপান্তর ব্যর্থ হয়েছে

প্রায়শই ব্যবহৃত পরিভাষা